Ciocniri în Turcia între forţele de ordine şi muncitorii protestatari

0

Forţele de poliţie din Turcia au folosit tunuri cu apă şi gaze lacrimogene pentru a dispersa miile de muncitori şi studenţi care au încercat joi să ia cu asalt clădirea parlamentului din Ankara.

Manifestaţia organizată la apelul sindicatelor pentru a protesta împotriva unui proiect de lege ce vizează modificarea codului muncii, nu a avut legătură cu tulburările din Egipt sau Tunisia. Potrivit sondajelor, partidul Dreptate şi Dezvoltare (AK) al premierului Tayyip Erdogan va câştiga un al treilea mandat la alegerile parlamentare din iunie 2011, deşi analiştii observă o scindare a societăţii turceşti între musulmani laici şi conservatori.

Manifestanţii au aruncat cu pietre în forţele de ordine, protestând împotriva noii legi a angajării, aflată în discuţia parlamentului şi care va reduce drepturile angajaţilor şi va permite angajatorilor să exploateze legea în folosul lor.
Guvernul afirmă că această lege este necesară pentru a crea un model mai flexibil al organizării muncii. Opoziţia a sprijinit manifestanţii, care doreau iniţial să formeze un lanţ uman în jurul parlamentului, deşi ministrul de interne, Besir Atalay, a avertizat sindicatele că organizarea de proteste în faţa parlamentului este interzisă.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.