Jucătorii ruși, primiţi ca nişte eroi la Moscova, după eliminarea de la CM

0

Duminică, jucătorii naţionalei Rusiei au fost primiţi ca nişte eroi la Moscova, după eliminarea de la Cupa Mondială în faza sferturilor de finală, în urma loviturilor de departajare în meciul cu Croaţia, scrie AFP, citat de news.ro.

Fotbaliştii au fost felicitați de mii de fani care s-au strâns ca să le mulţumească pentru performanţa de a juca în sferturile CM.

Selecţionerul Stanislav Cercesov şi-a condus jucătorii pe o scenă aflată în fan-zone-ul din capitala Rusiei şi le-a mulţumit suporterilor.

“Nu aţi fost al 12-lea jucător. Aţi fost al 12-lea, al 13-lea, al 14-lea, al 15-lea şi al 16-lea. V-am simţit susţinerea încă din prima secundă”, a declarat Cercesov publicului.

Preşedintele Vladimir Putin l-a invitat pe Cercesov la Kremlin, iar premierul Dmitri Medvedev s-a dus în vestiar pentru a le mulţumi jucătorilor, după înfrângerea din sferturi, sâmbătă seară. Jucătorii ruşi, care imediat după meci păreau de neconsolat, au fost impresionaţi de felul în care au fost primiţi duminică, la Moscova.

“Sunt foarte fericit că sunt cetăţean rus. Nicio altă echipă nu are astfel de suporteri”, a susținut Fiodor Smolov, ovaţionat îndelung de fani, deşi sâmbătă a ratat o lovitură de departajare.

Denis Cerişev a dedicat întregii ţări golurile marcate la Cupa Mondială. “Bineînţeles, am fi vrut să mergem mai departe”, a adăugat el.

“Ieri erau lacrimi. Aveam lacrimi în ochi şi eu şi ceilalţi băieţi. Lacrimile înfrângerii şi lacrimi de bucurie”, a precizat şi Serghei Ignaşevici, care şi-a anunţat retragerea din activitatea de fotbalist.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.