Peste 6 milioane sosiri în structurile de primire turistică, în 2010

0

Sosirile şi înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 6,036 milioane, în anul 2010, în scădere cu 0,7% faţă de cele din 2009, iar înnoptările au scăzut anul trecut cu 7,1 % faţă de 2009, totalizând 15,967 milioane, potrivit datelor INS.

Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în anul 2010 circa 77,7% din numărul total de sosiri (4,693 milioane), în timp ce turiştii străini au reprezentat 22,3% (1,343 milioane) din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din anul 2009.

Sosirile în hoteluri deţin în anul 2010 o pondere de 76,1% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Faţă de anul 2009, sosirile în hoteluri în anul 2010, sunt în creştere cu 1,0%.

Potrivit datelor INS, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în anul 2010 circa 82,7% (13,212 milioane) din numărul total de înnoptări de 15,967 milioane, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 17,3% (2,755 milioane).

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în anul 2010 a fost de 25,3% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 2,8 puncte procentuale faţă de anul 2009.
Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în anul 2010 s-au înregistrat la spaţii de cazare pe nave (79,6%) şi la hoteluri ( 29,9%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în anul 2010 de 7,498 milioane, în scădere cu 1,0% faţă de anul 2009. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (94,7%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 59,4% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Potrivit INS, din UE cele mai multe sosiri s-au înregistrat din: Ungaria (38,9%), Bulgaria (17,6%), Germania (8,9%), Italia (7,4%).

Transportul feroviar a înregistrat în anul 2010, comparativ cu anul 2009, cea mai mare creştere (6,9%). Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în anul 2010 de 10,905 milioane, în scădere cu 7,0%, comparativ cu anul 2009.

Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 75,8% din numărul total de plecări. Comparativ cu anul 2009, cea mai mare creştere în anul 2010 s-a înregistrat la transportul aerian (12,5%).

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.