Peste 80% din cursanții școlii gratuite de programare ACADEMY+PLUS lucrează în industria IT

0
  • 550 de cursanți au fost incluși în programul ACADEMY+PLUS, începând cu anul 2014
  • Sunt deschise 500 de locuri pentru anul școlar 2018-2019 la sediul din București
  • Înscrierile pentru 2019 continuă până în luna septembrie
  • Companiile reușesc să angajeze anual doar 8.000 de noi IT-iști în România, deși nevoia industriei este de 12.000

Peste 80% din cursanții ACADEMY+PLUS, școala gratuită de programare deschisă în parteneriat cu École 42 din Paris, sunt incluși, în prezent, în piața muncii. Din anul 2014, când a fost inaugurată școala ACADEMY+PLUS, au fost acceptați în program 550 de cursanți pasionați de informatică. Pentru anul școlar 2018-2019 sunt disponibile 500 de locuri la sediul din București.

La un an de la deschiderea programului în București, putem vorbi despre primele rezultate. Din cei 143 de cursanți care au intrat într-o linie de formare de 6 – 9 luni cu specializare pe tehnologia Java, 50 au fost incluși în programe de mentorat organizate în colaborare cu companii de top. În total, la sediul din București, au fost 15 mentori, specialiști IT, aflați în etape diferite ale carierei lor, fie mid-level, fie seniori sau chiar specialiști din top management. Cei 50 de cursanți au obținut deja un loc de muncă. Există însă și o categorie de cursanți care au renunțat la program deoarece au obținut un job înainte de finalizarea cursurilor. Unii au fost ofertați la o lună de la începutul formării, în timp ce alții au ajuns în companii de top cu doar 3 luni de formare. În 3 luni, un cursant la ACADEMY+PLUS studiază limbajul de programare C și algoritmi.

„Având în vedere viteza de absorbție a pieței, anul acesta am decis să creștem numărul de locuri și să deschidem programul către un număr mai mare de companii, prin lansarea unui program de membri. Totodată, cursanților li se cere să constituie o garanție prin intermediul căreia se angajează că vor îndeplini obiectivele de învățare ale școlii, asigurând în acest fel calitatea programului nostru.

În acest context, ne bazăm, cu atât mai mult, pe sprijinul întregii industrii pentru a putea specializa sau recalifica persoane în IT. Școala este finanțată prin intermediul sponsorizărilor provenite din mediul privat. Acestea sunt menite să acopere costurile de formare ale cursanților care beneficiază de formare gratuită. Astfel, exista două modalități prin care companiile pot veni în sprijinul celor care sunt admiși în programul nostru. Pe de o parte să susțină formarea unui număr de cursanți, iar pe de alta parte, foarte important, să aibă răbdare.  Pe o piață a muncii cu deficit de personal specializat, ne confruntăm cu o situație deloc benefică industriei, când companiile sunt uneori nevoite să recruteze cursanți înainte de absolvire. Chiar dacă, pe moment, pare că angajatorii și-au atins obiectivele de recrutare, în cele mai multe cazuri, reușesc doar să le atingă din punct de vedere numeric, deoarece vor continua să investească ulterior în formarea acestora până când vor putea fi pregătiți să își asume proiecte mai complexe”, spune Daniela Bușcan, director ACADEMY+PLUS București.

„Educația este un subiect prioritar pentru ANIS, în condițiile în care piața absoarbe anual până la 8.000 de persoane, iar nevoia industriei este de cel puțin 12.000 de noi angajați. Dat fiind că deficitul de talent este una din principalele bariere în calea dezvoltării industriei, ANIS încurajează inițiativele din educație care contribuie la reducerea acestui deficit. Felicităm echipa ACADEMY+PLUS pentru succesul proiectului pe care îl desfășoară și ne bucură faptul că sute de absolvenți ai școlii lucrează deja în industria tech”, Valerica Dragomir, director executiv ANIS (Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii).

Școala gratuită de programare ACADEMY+PLUS a fost deschisă în 2014 în Cluj-Napoca și anul trecut în București și le oferă cursanților oportunitatea de a învăța programare într-un proces educațional bazat pe practică și adaptat la nevoile reale din piața muncii. Metoda de învățare a școlii este unică în România și aduce în prim-plan practica, munca în echipă și colaborarea.

Simulând un micro-mediu organizațional, școala sprijină astfel și companiile din industria IT, prin implicarea în formarea viitorilor angajați la un nivel adecvat startului în carieră.

La finalul perioadei de formare, de minimum 6-9 luni, absolvenții sunt sprijiniți să își găsească job-uri în companii de top, partenere ale școlii. În același timp, companiile partenere beneficiază de suport în vederea selecției acelor absolvenți care prezintă cele mai mari șanse să se integreze în organizație, atât din punct de vedere al nivelului tehnic pe care îl au, cât și din punct de vedere cultural.

Bilanțul anului școlar 2017-2018 la sediul din București

În procesul de admitere la școala gratuită de programare ACADEMY+PLUS din București, în anul școlar 2017-2018, s-au înscris peste 5.000 de candidați. Aproximativ 900 au trecut de prima etapă din procesul de selecție, care presupune două teste de memorie și logică, desfășurate online pe platforma de candidatură https://candidates.academyplus.ro/.

Candidații eligibili au participat la „Check-in”, o discuție deschisă, de grup, în care școala și viitorii angajatori au setat așteptările, iar candidații și-au putut expune motivațiile.

Peste 400 de candidați au fost acceptați mai departe în „Piscina C”, urmând un boot-camp de 28 de zile, în care au deprins noțiuni ale limbajului de programare C și au susținut examenul final de admitere. În  final, 143 de cursanți au fost înscriși la ACADEMY+PLUS București. Dintre aceștia, aproximativ 80% lucrează în companii din industria IT.

Profilul cursantului ACADEMY+PLUS

Dintre cei 143 de cursanți acceptați în program la sediul din București al școlii ACADEMY+PLUS:

  • 21% au fost elevi de liceu, cu vârste între 16-18 ani;
  • 15% au fost studenți în primii ani de facultate, cu vârste între 19-21 de ani;
  • 19%, studenți în ani terminali, având între 22-24 de ani;
  • 45% au fost tineri peste 25 de ani, care și-au dorit o reconversie profesională.

ACADEMY+PLUS vizează cursanți pasionați de informatică și alte ramuri tehnice precum electronică, energetică, transporturi, cu vârste între 16 și 35 de ani, fiind deschisă și persoanelor care își doresc o reconversie profesională și dispun de timpul necesar în vederea absolvirii. Perioada minimă de pregătire pentru cursanți este de 6-9 luni, timp în care ajung la nivelul de specialist IT junior, pregătire suficientă pentru a putea fi angajați.

În anul școlar 2017-2018, din totalul elevilor înscriși la sediul din București, finalizează cursurile la finalul lunii iulie (2018) aproximativ jumătate.

Motivele de abandon

În rândul liceenilor, principalele motive de abandon au fost pregătirea în vederea susținerii examenului de Bacalaureat și faptul că unii dintre ei au fost descurajați de profesorii de la clasă să participe la programe educaționale alternative.

Studenții cu vârste între 19-21 de ani, pe de altă parte, au renunțat atunci când nu au reușit să își organizeze eficient timpul, în timp ce studenții între 22-24 de ani au făcut dropout în momentul în care au primit oferte de job-uri, chiar dacă nu aveau pregătirea necesară.

Tinerii de peste 25 de ani, interesați de reconversie profesională în industria IT, nu au absolvit pentru că au primit oferte de job-uri înainte de a finaliza cursurile școlii de programare, deși nu erau suficient pregătiți pentru a face față provocărilor de la locul de muncă.

ACADEMY+PLUS își susține absolvenții să se angajeze, imediat după finalizarea modulelor obligatorii, în companii partenere, precum Societe Generale European Business Services și BNP Paribas Personal Finance Central Europe Technologies. Fiind o școala gratuită pentru cursanți, ACADEMY+PLUS este finanțată prin intermediul sponsorizărilor din mediul privat, care acoperă costurile de formare ale cursanților, cu misiunea de a asigura inserția în piața muncii.

Candidații se pot înscrie, până în luna septembrie, pentru a ocupa unul din cele 500 de locuri disponibile în anul școlar 2018-2019 la cursurile ACADEMY+PLUS București. Anul acesta, vor fi organizate trei „Piscine C”, în perioada iulie – octombrie, datele de început fiind următoarele: 23 iulie, 20 august și 17 septembrie. Anul de studiu 2018-2019 va fi deschis pe 29 octombrie.

Despre Asociația ACADEMY+PLUS

Școala gratuită de programare ACADEMY+PLUS a fost înființată în 2014, în parteneriat cu École 42, unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte de formare profesională din lume. Construită în jurul unei metode revoluționare, școala formează specialiști IT prin proiecte practice, muncă în echipă și colaborare. ACADEMY+PLUS își propune să creeze o comunitate de specialiști pasionați de informatică și să ofere oportunitatea unei școlarizări de elită inclusiv categoriilor dezavantajate din România.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.