Sorin Frunzăverde: Voi candida cu siguranţă la funcţia de preşedinte al PDL

0

Vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a reiterat joi (3 februarie 2011) intenţia sa de a candida la şefia Partidului Democrat Liberal, la congresul din mai 2011.

„Unele afirmaţii sunt făcute, din nefericire, de colegi de-ai mei, care pierd de regulă alegerile, în care, tot din nefericire, reprezintă partidul nostru. Aceste personaje, la o lună după lipsa lor de performanţă dispar, dar reapar în tot felul de funcţii importante guvernamentale sau de partid. Le transmit clar că voi candida la preşedinţia PDL”, a afirmat Sorin Frunzăverde.

Reacţia sa vine după ce într-un cotidian central au apărut afirmaţii conform cărora Sorin Frunzăverde şi-ar fi anunţat candidatura la şefia formaţiunii democrat-liberale doar pentru a crea, la nivel public şi de partid, sentimentul că Emil Boc nu va fi singurul „pretendent” la şefia PDL şi că va exista o luptă pentru preluarea acestei funcţii. Sorin Frunzăverde şi-a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte al PDL.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.