Vânzări premium în prima jumătate a anului: Mercedes pe primul loc, Audi și BMW pe următoarele poziții

0

Mercedes este cel care a vândut cele mai multe mașini premium în prima jumătate a anului, cu 1.19 milioane de unități, în timp ce BMW ocupă locul doi cu 1.06 milioane de unități, iar Audi s-a apropiat la 950.000 de unități.

Mercedes continuă liniștit dominația din segmentul premium la nivel global, conform datelor publicate în această perioadă de cei trei mari constructori germani. Producătorul cu sediul la Stuttgart a raportat circa 1.19 milioane de unități, în creștere cu 4.5% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Insă, interesant este că Asia reprezintă singurul continent unde Mercedes a înregistrat creștere (+16%), în contextul în care vânzările din Statele Unite și Europa au scăzut ușor cu 1.9% și, respectiv, 1.5%.

Printre cele mai importante modele din portofoliu se numără Clasa E, care a înregistrat vânzări de 182.000 de unități, și Clasa S cu 43.000 de unități, în timp ce gama de SUV-uri a înregistrat peste 422.000 de comenzi.

Așa cum s-a petrecut în aproximativ fiecare lună a acestui an, BMW ocupă locul doi în clasament cu aproape 1.06 milioane de unități, în creștere cu numai 2% comparativ cu perioada asemănătoare a anului trecut. Modelele care au contribuit la creșterea vânzărilor au fost în special Seria 1, X1 și Seria 5, în timp ce X3 a înregistrat o creștere de 25% în luna iunie.

Producătorul de la Munchen a oferit date statistice detaliate și pentru piața din România: 1269 de unități a vândut BMW în țara noastră în primele 6 luni, cu 10% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

48% dintre unități au fost SUV-uri, 85% dintre unități au fost echipate cu tracțiune integrală xDrive, iar cel mai bine vândut model a fost X5, cu 155 de unități. 81% dintre clienți au optat pentru motoare diesel, însă în același timp vânzările de modele electrificate au crescut de 4 ori datorită startului timpuriu al programului Rabla Plus: 61 de unități i3 și un i8.

Între timp, Audi a raportat circa 950.000 de unități vândute la nivel global, în creștere cu 4.5%, în ciuda faptului că vânzările de pe piața europeană au scăzut cu 4.2%. Însă, vânzările din China au crescut cu 20%, la peste 300.000 de unități.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.